Pacienta, în vârstă de 49 de ani a venit la primul consult acuzând menometroragii persistente (menstruații abundente, cu durata de circa 8–9 zile), la care medicamentele nu își mai făceau efectul. Investigațiile arătatau și o ușoară anemie și modificări notabile la nivelul endometrului. În urma investigațiilor, tabloul clinic ne arăta următoarele:
- Chist ovarian drept voluminos, cu caracter incert imagistic;
- Fibrom uterin;
- Hipertrofie de col uterin.
Următorul pas pentru a pune un diagnostic de certitudine a reprezentat efectuarea unui chiuretaj biopsic fragmentat, cu rezultat histopatologic: endometru polipoid și hiperplazie endometrială.
Tratamentul
Având în vedere vârsta pacientei, simptomatologia persistentă și rezultatele investigațiilor, am decis, ca primă intentție tratamentul chirurgical, histerectomie totală cu anexectomie bilaterală. Adică, au fost excizate uterul, ovarele și trompele uterine de pe ambele părți.
Particularitatea acestui caz a fost alegerea căii de acces. Având în vedere operația cezariană în atecedent, am ales să efectuez o incizie transversală mini-invazivă, pe aceeași cicatrice, cu beneficii estetice și funcționale.
Evoluție postoperatorie
Intervenția a decurs fără incidente intraoperatorii iar pacienta a avut o evoluție favorabilă, mobilizându-se rapid și fiind externată a doua zi după operație.
Cazul de față evidențiază importanța unei abordări chirurgicale personalizate, adaptate fiecărei paciente – atât din perspectiva siguranței oncologice, cât și a confortului postoperator. Alegerea unei soluții chirurgicale definitive (histerectomie cu anexectomie bilaterală), potrivită vârstei și opțiunii pacientei de a nu mai avea copii, a eliminat riscurile unei posibile recidive, a eliminat simptomele și a oferit pacientei o recuperare rapidă și sigură.